Proiecte investiționale
Anul 2025
- Titlul proiectului: Reabilitarea sectorului de drum nr.1 de pe strada Uzinelor din satul Tartaul, raionul Cantemir, finanțat din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală în cadrul Programului național „Europa este aproape”, la suma de 1703 077,60 lei și 15116 lei contribuția APL
Anul 2024
- Titlul proiectului: „Dezvoltarea iluminatului stradal din surse regenerabile” finanțat în cadrul Apelului „Investiții locale în proiecte sustenabile si durabile” implementat de Asociația GAL „Colinele Tigheciului” fiind co-finantat de UE, Guvernele Germaniei, Austriei și Poloniei în cadrul fondului de Dezvoltare Rurală LEADER-UE 3.0 al proiectului „EU4Moldova: Comunități locale” implementat de GIZ, ADA si SFPL în Moldova, la suma de 100006,00 lei, dintre care 80000 contribuția GAL, 20006 lei contribuția APL Tartaul.
- Titlul prpiectului: Dragu mi-i cântecul și portul” în cadrul Asociației GAL „Colinele Tigheciului” Apelul nr.1. Program LEADER, la suma de 149650,00 lei (aprobata cererea de finanțare)
- Titul proiectului: „Extinderea sistemului de alimentare cu apă din satul Tartaul raionul Cantemir” finanțat în cadrul programului național ”Satul european, ediția II, 2024, la suma de 785754,79 lei (aprobata cererea de finanțare)
Anul 2023
- Titlul proiectului: „Reparația prin pavaj a trotuarului de pe strada Ștefan cel Mare și Sfînt din satul Tartaul raionul Cantemir, cu acces spre instituțiile publice din teritoriu” finanțat din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală în cadrul Programului național „Satul European Expres”, la suma de 373980,07 lei și 3740 lei contribuția APL Tartaul.
Anul 2022
- Titlul proiectului: „Modernizarea cazangeriei din IET Tartaul, raionul Cantemir” în cadrul Asociației GAL „Colinele Tigheciului”, Apelul nr. 1, la suma totală de 234108 lei, dintre care contribuția APL Tartaul – 46285 lei.
- Titul proiectului: „Construcția foișorului în parcul din satul Tartaul” inițiat de Grupul de inițiativă ”Copiii focului”, pentru activitațile tinerilor ce fac parte din cadrul Programului de împuternicire a tinerilor din mediul rural, implementat de Institutul pentru Inițiative Rurale (IRI), cu suportul financiar acordat de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, la suma totală de 35000 lei, dintre care contribuția APL Tartaul în suma de 20 000 lei.
- Titul proiectului: „Dăm viață terenului sportiv din satul Tartaul, raionul Cantemir” finanțat din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală în cadrul Programului național „Satul European”, ediția I, la suma de 449573,00 lei.
